Un inceput fad de vesel.

Posted on luni, 25 ianuarie 2010
Filed under iad, inceput, mama omida, rai, sincer?, super ok, Tarzanel, test, tot aia

Ciudat sau nu, da, voi scrie ceva despre Tarzanel, desi nu am vrut s-o fac.. Dar imi ucid o parte de orgoliul, ca sa-l ucid pe el.. Cititi..

Noaptea de iarna, zapada alba in jur, frig, iar frig, tot mai frig. Tarzanel a pasit, urma lui inca se vede in zapada acum inghetata. Au fost ore sau au fot minute, un lucru e clar, au fost clipe de groaza. Urmele celuilalt se vad in urma lui Tarzanel, nu pareau sa tradeze gestul ce avea sa urmeze. A urcat grabit in metrou, celalalt dupa el. Parca erau un "Tom si Jerry" dar fara sa stie cel dintai de cel din urma.

Tarzanel privea ingandurat pe geam. Doar tunelul rece si negru. In jur cativa oameni tacuti, obositi de agitatia orasului, de munca de rutina de peste zi. Tarzanel privea in gol, insa a simtit un fior, poate de la frig si-a zis.. Metroul si-a continuat ruta..

A ajuns la final, casa nu era departe, inca putin, drumul e anevoios, mai sarac de felul lui, Tarzanel se cam chinuia in tenesii. Zapada rece se topea la contactul cu caldura tenesilor lui Tarzanel. Apa e din plin in incaltari, dar ce mai conteaza, aproape ca-si vede casa. Si grabeste pasul..

Ajunge in fata usii, scoate cheia grabit, parca ar fi simtit ceva. Ii cad cheile, da sa se aplece sa le ridice, dar din lateral o voce spune: "Tu esti Tarzanel?".

Raspunsul succint a venit: "Da."

Lama argintie sfasia aerul, creand un zgomot tacit, subtil...

Doar urma rosie mai poate fi vazuta acum pe usa de la casa lui Tarzanel, ADN-ul imprastiat, colorat ce a fost semnul obiectului prea ascutit...